„Acasă” în Domnul
marţi, 21 ianuarie

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam.” (Psalmul 90:1)

David scria: „Pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate şi nu găseau nicio cetate unde să poată locui. Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor; i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit” (Psalmul 107:4-7).

Sufletele noastre au nevoie de un loc în care să ne putem odihni; un loc în care să putem pune jos povara îngrijorărilor, a oboselii și a frustrărilor noastre. „Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” (Psalmul 84:2). Știind că sufletele noastre au nevoie de un loc pe care să îl numească „acasă”, Isus a spus: „Locuiți în Mine. Faceți-vă casa în Mine” (Ioan 15:4, traducere după MSG). Ai observat că El nu ne cheamă în calitate de musafiri, ci în calitate de membri ai familiei, care se bucură de toate beneficiile ce decurg din acest statut?

„Cum pot intra în locul acesta?” vei întreba. Dacă cineva ți-ar oferi o casă frumoasă, cum ai intra în posesia ei? Te-ai asigura că cel care ți-a dăruit-o vorbește serios, ai studia actele necesare, după care te-ai muta în ea și te-ai bucura de ea. Vorbește Domnul serios când ne spune: „Vino și trăiește în Mine?” Da. Este numele tău trecut pe „actele” biblice necesare? Da. Atunci, printr-un act de credință, fă-ți bagajele și mută-te azi.

Poetul S.T. Coleridge scria: „Credința este o afirmație și un act ce face dintr-un adevăr etern un fapt prezent.” Transformă-ți credința în „fapt prezent” și declară: „Acum Domnul e locul meu de adăpost sigur și permanent.” Repetă această afirmație ori de câte ori este nevoie. Revendică promisiunea: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam.”